Doprava ZDARMA při objednávce nad 2000 LEI Podívejte se na umístění
X
Hledat
0374496300

Decking din lemn vs. decking din WPC. Care e mai bun?

Vara este anotimpul în care petrecem mai mult timp afară, în natură. Ne încărcăm în acest fel cu energie și suntem mai pregătiți apoi să facem față activităților de zi cu zi. Prin urmare, pentru a avea parte de un confort absolut, terasa, grădina sau un alt spațiu exterior al casei tale are nevoie de decking, fie el din lemn sau WPC.

După cum spune titlul articolului, îți vom explica în cele ce urmează principalele diferențe dintre aceste tipuri de pardoseală. Înainte de asta, mai avem ceva de lămurit… Da, ai înțeles foarte bine, deckingul își are originea din cuvântul ”deck”, fiind oarecum o extensie.

Acesta poate fi așezat în exterior, pe terasă, asemenea lemnului care acoperă compartimentele navei și sprijină activitatea marinarilor sau, dacă vrei tu, a piraților.

O mențiune importantă este aceea că deckingul din lemn sau WPC se montează pe o structură, fapt care îi permite să alinieze chiar și o zonă înclinată și să nu acumuleze apă în interiorul lui.

Hai să mergem mai departe…

Decking din lemn vs. decking din WPC. Care e mai bun?

1. Deckingul din WPC este mai rezistent

Dacă nu știai, WPC-ul se folosește mult la exterior pentru că este un material format din fibre de lemn și plastic, ceea ce îi oferă avantajele ambelor materiale. Totuși, în ciuda tuturor avantajelor sale, are un preț accesibil mai mic decât ai putea crede, mai ales prin prisma calității sale superioare.

1. Deckingul din lemn are aspect natural

Poate singura mare calitate a lemnului, spre deosebire de WPC, este legată de aspect. Nimeni și nimic nu îi poate lua eleganța clasică. În schimb, deckingul pentru terasă din WPC oferă latura opusă: inovație și modernitate. De care variantă te simți mai apropiat?

1. Deckingul din WPC face față umezelii

Nu absoarbe apa și nici nu este influențat în vreun fel de ea. De aceea, poate fi montat fără probleme în proximitatea unei piscine sau a unui lac. Precipitațiile nu afectează deckingul din WPC. Din păcate, nu putem spune același lucru despre lemnul utilizat la exterior, în special pentru terase. Acesta este susceptibil degradării, putrezirii și crăpării.

1. Deckingul din lemn necesită întreținere periodică

Când alegi un decking de lemn, trebuie să realizezi că îți asumi o muncă periodică. Este nevoie să îl reamenajezi cel puțin o dată pe an. Procesul poate include lăcuire, aplicarea de uleiuri speciale și chiar vopsire. Dacă îți dorești să-l ai o perioadă lungă alături de tine, nu îți permiți să sari peste acest ritual.

Deckingul din WPC poate rezista zeci de ani fără absolut nicio intervenție. Nu trebuie lăcuit și nici nu are nevoie de cine știe ce tratamente specifice. Se curăță ușor, cu apă și produse obișnuite pentru pardoseală. Desigur, acest lucru este posibil doar în cazul în care achiziționezi unul din materiale de calitate superioară și montarea se face în condiții corecte.

1. Deckingul din WPC are culoare uniformă

O altă caracteristică minunată a deckingului din WPC este că are o culoare uniformă pe toată suprafața sa. Avantajul suprem constă în faptul că aceasta rămâne intactă și peste ani. Lemnul simplu folosit în decking poate suferi modificări în timp și nici măcar la început nu vei putea fi sigur că are aceeași culoare peste tot.

1. Deckingul din lemn se degradează iarna

Ne pare rău că trebuie să te informăm, dar în cazul în care nu știai… în România apare fenomenul de îngheț iarna. Lemnul, cu atât mai mult atunci când nu este întreținut corespunzător, poate fi afectat grav de schimbările de temperatură dintre îngheț și dezgheț. Deckingul din WPC are anumite particularități în compoziție, care îl protejează de orice intemperii.

1. Deckingul din WPC vine în diverse modele

Dacă îți place să te joci cu stilurile și culorile, te afli în locul potrivit. Te vei bucura să afli că un decking din WPC te lasă să combini modele pentru efecte vizuale nemaipomenite. De altfel, ai o varietate de modele și finisaje din care să-l selectezi pe cel preferat. Lemnul îți va provoca dificultăți în acest sens…

1. Deckingul din lemn se strică de la traficul intens

Gândește-te bine la cât de circulată este zona în care vrei să pui decking. Lemnul obișnuit este mai puțin prietenos cu riscurile externe, de la dăunători și până la trecători. El nu rezistă unui trafic intens zi de zi. Plăcile sale se degradează pe măsură ce sunt folosite, așa că vei vedea tot mai multe fisuri și nereguli.

Acum că ai ajuns până la final, vrem să te întrebăm care ți se pare cea mai convenabilă variantă. Vrei ca terasa ta să aibă un decking din WPC sau lemn?

Suntem siguri că ai luat decizia corectă. Iar dacă aceasta implică WPC, intră în catalogul nostru online și vezi care produs ți se potrivește. Prețurile deckingului pentru terasă variază în funcție de suprafață, calitatea produselor și modelul ales.

Ce zici, profităm de cât a mai rămas din vară pentru a sta mai mult timp la aer curat?

Další zajímavé články
28
Oct
Cele mai potrivite garduri și porți pentru spații mici

Locuiești într-o casă cu o curte mică și te gândești cum să o delimitezi și să o protejezi? Sau poate vrei să îți transformi grădina într-un spațiu privat și cochet? Ei bine, ai ajuns în locul potrivit! Astăzi vom descoperi împreună cele mai potrivite garduri și porți pentru spații mici, care să îți ofere atât funcționalitate, cât și un plus de stil.

Přečtěte si celý článek
26
Oct
Top materiale durabile pentru garduri

Te-ai gândit vreodată cum ar arata casa visurilor tale? Cu siguranță ți-ai imaginat o casă frumoasă, confortabilă și primitoare… Dar ai luat în considerare și gardul care o va înconjura? Un gard nu este doar un element de delimitare, ci și o parte importantă a aspectului casei tale și a siguranței pe care o oferă.

Přečtěte si celý článek
23
Oct
Idei creative pentru garduri vii din plante și arbuști

Ești pregătit să-ți transformi grădina într-un colț verde, plin de viață și culoare? Gardurile vii reprezintă soluția ideală pentru a adăuga un strop de magie naturală spațiului tău exterior. Acestea nu doar că oferă intimitate și protecție, dar aduc și un plus de estetică și biodiversitate grădinii tale.

Přečtěte si celý článek
21
Oct
11 moduri în care să menții intimitatea în curtea ta

Dragă cititorule, gândește-te că stai în curtea ta, bucurându-te de o zi însorită, când dintr-odată realizezi că vecinii pot vedea tot ce faci. Nu-i așa că te simți un pic stânjenit? Curtea și grădina ar trebui să fie locul tău special, un mic paradis unde să te simți în siguranță și confortabil.

Přečtěte si celý článek
20
Oct
11 beneficii ale gardurilor din WPC

În cele ce urmează, îți vom povesti despre un subiect foarte interesant: gardurile din WPC. Probabil te întrebi ce este acest WPC și de ce ar trebui să îți pese de garduri. Ei bine, WPC este un material modern, foarte special, care îmbină lemnul și plasticul pentru a crea ceva cu adevărat extraordinar.

Přečtěte si celý článek
12
Oct
10 porți metalice pentru curți urbane

Ești gata să-ți transformi curtea urbană într-un spațiu cool și sigur? Atunci ai nevoie de o poartă metalică perfectă! Dar nu te speria, nu e ca și cum ai alege o rochie pentru o petrecere importantă. Alegerea porții metalice potrivite e o aventură distractivă, ca și cum ai alege un animal de companie fantastic.

Přečtěte si celý článek
04
Oct
Sfaturi pentru îmbinarea stilurilor de design în curtea ta

Privește-ți curtea ca pe o pânză goală, gata să fie pictată cu culorile imaginației tale! Curtea este un spațiu personal, un refugiu unde te poți relaxa, te poți juca și te poți bucura de frumusețea naturii. Dar cum poți transforma această pânză goală într-o oază magică, care să fie unică și să reflecte personalitatea ta?

Přečtěte si celý článek
02
Oct
Cum să-ți îngrijești corect poarta și gardul din metal

Ești entuziasmat de casa ta nouă, cu grădina verde și curtea spațioasă, dar și o poartă și un gard nou-nouțe? Sau poate te bucuri de o casă veche, cu farmec, a cărei poartă și gard metalic au văzut vremuri mai bune?

Indiferent de situație, e important să știi cum să ai grijă de poarta și gardul tău din metal, pentru a le menține frumoase și funcționale cât mai mult timp posibil.

Přečtěte si celý článek
01
Oct
9 metode de personalizare a balustradei metalice de balcon

Astăzi te ghidăm printr-o călătorie interesantă în lumea balustradelor de balcon. Știm că poate părea un subiect banal, dar personalizarea balustradei metalice de balcon poate transforma complet aspectul locuinței tale.

Přečtěte si celý článek
30
Sep
Tot ce trebuie să știi despre porțile autoportante din compozit WPC

Visezi la o poartă care nu are nevoie să fie vopsită niciodată, care nu se strică din cauza ploii sau a soarelui și care arată mereu ca nouă?

Ei bine, există o astfel de poartă și se numește poartă din WPC.

Aceste porți speciale sunt făcute dintr-un material deosebit, care combină lemnul cu plasticul, oferindu-ți o mulțime de beneficii. Hai să descoperim împreună de ce aceste porți sunt atât de grozave și cum pot ele să-ți facă viața mai ușoară și curtea mai frumoasă!

Přečtěte si celý článek
21
Aug
Tips & tricks: Intretinerea gardurilor din metal pe timpul verii

Bun venit intr-o calatorie plina de aventura si cunostinte despre cum sa intretii gardurile din metal pe timpul verii! Este foarte important sa intelegi ca un gard metalic nu este doar un element de protectie, ci si o parte semnificativa din aspectul casei tale. Fie ca ai un gard din jaluzele, un gard metalic modern sau un gard de metal simplu, fiecare dintre ele necesita o atentie speciala pentru a arata bine si a rezista in timp.

Přečtěte si celý článek
30
Jul
Portile inteligente schimba jocul - avantajele automatizarii portilor

Intr-o lume in care timpul este pretios si siguranta este o prioritate, automatizarea portilor devine tot mai populara. Acest articol iti va arata cum portile automatizate pot face viata mai usoara, mai sigura si mai confortabila pentru tine si familia ta.

Přečtěte si celý článek