Doprava ZDARMA při objednávce nad 2000 LEI Podívejte se na umístění
X
Hledat
0374496300

Află de ce sunt balustradele din aluminiu nemuritoare

Balustradele din aluminiu sunt o alternativă din ce în ce mai căutată a celor din inox. Acestea sunt, pe de o parte, mai ușoare în ceea ce privește greutatea, iar pe de altă parte, prelucrarea materialului se face mai facil.

Unde poți monta o balustradă din aluminiu eloxat? Posibilitățile sunt vaste, dar în principal este vorba despre terase, scări, balcoane sau alte spații exterioare.

Experiența pe care o avem în domeniu, precum și caracteristicile unei balustrade din aluminiu ne determină să o recomandăm clienților noștri. Totuși, te lăsăm să decizi singur dacă ți se potrivește sau nu, după ce vei citi întregul articol.

Află de ce sunt balustradele din aluminiu nemuritoare

1. Sunt foarte rezistente în timp

Balustrada din aluminiu rezistă intactă în fața intemperiilor vremii, fie că ne referim la zăpadă, soare sau ploaie. Aluminiul eloxat nu se corodează, fapt care va ajuta balustrada să treacă cu succes testul timpului oriunde o plasezi. Ea va rezista fără probleme câteva zeci de ani minim.

1. Pot fi personalizate

Îți place să aplici mici artificii tuturor lucrurilor care îți aparțin? Ei bine, ai noroc, pentru că inclusiv balustradele din aluminiu îți permit să faci asta. Practic, poți monta tot felul de mânere sau alte accesorii pe care le găsești în mod normal și la balustradele din inox, fără sticlă încorporată.

1. Ai opțiuni diverse de panouri

Profilurile dintre cele două balustrade pot fi și ele din aluminiu eloxat sau alte materiale, inclusiv sticlă. De obicei se folosește sticlă securizată sau termoizolantă. De altfel, oamenii apelează adesea la sticlă pentru că oferă o imagine plăcută, modernă și elegantă, iar totodată transparență totală.

Ba mai mult, panourile sau profilurile balustradei din aluminiu au capacitatea de a fi combinate, pentru a forma un stil unic, care să te reprezinte.

1. Conferă siguranță

Pentru că fiecare dintre noi se gândește la siguranță înainte de toate, trebuie să te liniștim: balustrada din aluminiu (nu contează dacă are profiluri din sticlă sau este integrală din aluminiu) este de încredere, nu prezintă pericole. Desigur, asta înseamnă că este montată corect, cu grijă și mare atenție la detalii. Ele fac diferența!

1. Este un material nepretențios

Un alt aspect important cu privire la balustrada din aluminiu este că nu are nevoie de tratamente speciale, îngrijiri, vopsiri sau curățări sofisticate. Este suficient să o cureți cu apă și săpun obișnuit. Asta doar în momentele în care observi că s-a depus praful sau este murdară.

1. Se instalează ușor

Balustrada din aluminiu se montează relativ ușor. Sfatul nostru este, totuși, să te bazezi pe ajutorul unor experți în instalarea lor, astfel încât să elimini orice risc de potențial pericol din cauza instabilității acesteia. Vrem ca totul să fie sigur. Ești de acord cu noi?

1. Sunt disponibile mai multe modele

Produsul este disponibil în diverse culori și finisaje, care îți vor permite să explorezi toate stilurile și să-l alegi pe cel cu care rezonezi. De asemenea, dacă nu găsești ceva exact pe placul tău, în caz extrem, balustrada din aluminiu poate fi vopsită pentru a-ți atinge cerințele și chiar a le depăși.

Tu decizi dacă va fi vorba despre un panou complet închis cu grilaje sau sticlă, așa cum menționasem mai devreme.

1. Pot fi montate oricum

Știai că balustrada din aluminiu poate fi montată atât la nivelul podelei, cât și direct pe perete? Este versatilă, nu numai puternică și rezistentă în fața oricăror situații neprevăzute sau imprevizibile. Astfel, se adaptează cu brio nevoilor pe care ai putea să le ai. Nu-i scapă absolut nimic!

1. Au multiple forme

Există diverse forme de balustrade din aluminiu dintre care poți să alegi. Ia decizia în funcție de stilul clădirii și preferințele personale pentru zona rezidențială, comercială sau industrială pe care o ai. Balustradele pot fi pătrate, rotunde sau, dacă vrei ceva mai deosebit, rectangulare.

Având în vedere toate elementele de mai sus, cum ți se pare balustrada din aluminiu? Noi, după experiența noastră vastă în domeniu, zicem că depășește calitățile celei din inox.

A sosit momentul să te uiți peste kiturile noastre complete pentru balustrada din aluminiu și să te decizi care este varianta ce te avantajează la cel mai înalt nivel.

Ne bucurăm că ai fost și azi alături de noi, iar acum te invităm să citești și celelalte articole de pe blog, pentru a fi la curent cu noutățile și informațiile pe care trebuie să le ai în vedere atunci când plănuiești o achiziție ce îți vizează curtea sau grădina.

Ne ocupăm de livrare în orice punct al țării, iar partenerii noștri de încredere vor avea grijă să îți instaleze corespunzător toate produsele achiziționate de la noi.

Dacă îți dorești însă să vezi cu ochii tăi ceea ce cumperi, pentru a-ți face o idee despre calitatea superioară pe care o oferim, nu ezita să treci pragul showroom-urilor sau depozitelor noastre. Acestea se află în următoarele locații: București/Otopeni, Focșani, Vaslui, Arad, Bacău, Buzău, Sibiu, Suceava, Constanța, Brașov, Iași, Craiova, Cluj, Timișoara și Chișinău. Ce spui, vii zilele acestea în vizită? Noi te așteptăm cu tot dragul, fiind gata să îți răspundem la toate întrebările și să te ajutăm să găsești în magazinul nostru ceea ce cauți.

Další zajímavé články
28
Oct
Cele mai potrivite garduri și porți pentru spații mici

Locuiești într-o casă cu o curte mică și te gândești cum să o delimitezi și să o protejezi? Sau poate vrei să îți transformi grădina într-un spațiu privat și cochet? Ei bine, ai ajuns în locul potrivit! Astăzi vom descoperi împreună cele mai potrivite garduri și porți pentru spații mici, care să îți ofere atât funcționalitate, cât și un plus de stil.

Přečtěte si celý článek
26
Oct
Top materiale durabile pentru garduri

Te-ai gândit vreodată cum ar arata casa visurilor tale? Cu siguranță ți-ai imaginat o casă frumoasă, confortabilă și primitoare… Dar ai luat în considerare și gardul care o va înconjura? Un gard nu este doar un element de delimitare, ci și o parte importantă a aspectului casei tale și a siguranței pe care o oferă.

Přečtěte si celý článek
23
Oct
Idei creative pentru garduri vii din plante și arbuști

Ești pregătit să-ți transformi grădina într-un colț verde, plin de viață și culoare? Gardurile vii reprezintă soluția ideală pentru a adăuga un strop de magie naturală spațiului tău exterior. Acestea nu doar că oferă intimitate și protecție, dar aduc și un plus de estetică și biodiversitate grădinii tale.

Přečtěte si celý článek
21
Oct
11 moduri în care să menții intimitatea în curtea ta

Dragă cititorule, gândește-te că stai în curtea ta, bucurându-te de o zi însorită, când dintr-odată realizezi că vecinii pot vedea tot ce faci. Nu-i așa că te simți un pic stânjenit? Curtea și grădina ar trebui să fie locul tău special, un mic paradis unde să te simți în siguranță și confortabil.

Přečtěte si celý článek
20
Oct
11 beneficii ale gardurilor din WPC

În cele ce urmează, îți vom povesti despre un subiect foarte interesant: gardurile din WPC. Probabil te întrebi ce este acest WPC și de ce ar trebui să îți pese de garduri. Ei bine, WPC este un material modern, foarte special, care îmbină lemnul și plasticul pentru a crea ceva cu adevărat extraordinar.

Přečtěte si celý článek
12
Oct
10 porți metalice pentru curți urbane

Ești gata să-ți transformi curtea urbană într-un spațiu cool și sigur? Atunci ai nevoie de o poartă metalică perfectă! Dar nu te speria, nu e ca și cum ai alege o rochie pentru o petrecere importantă. Alegerea porții metalice potrivite e o aventură distractivă, ca și cum ai alege un animal de companie fantastic.

Přečtěte si celý článek
04
Oct
Sfaturi pentru îmbinarea stilurilor de design în curtea ta

Privește-ți curtea ca pe o pânză goală, gata să fie pictată cu culorile imaginației tale! Curtea este un spațiu personal, un refugiu unde te poți relaxa, te poți juca și te poți bucura de frumusețea naturii. Dar cum poți transforma această pânză goală într-o oază magică, care să fie unică și să reflecte personalitatea ta?

Přečtěte si celý článek
02
Oct
Cum să-ți îngrijești corect poarta și gardul din metal

Ești entuziasmat de casa ta nouă, cu grădina verde și curtea spațioasă, dar și o poartă și un gard nou-nouțe? Sau poate te bucuri de o casă veche, cu farmec, a cărei poartă și gard metalic au văzut vremuri mai bune?

Indiferent de situație, e important să știi cum să ai grijă de poarta și gardul tău din metal, pentru a le menține frumoase și funcționale cât mai mult timp posibil.

Přečtěte si celý článek
01
Oct
9 metode de personalizare a balustradei metalice de balcon

Astăzi te ghidăm printr-o călătorie interesantă în lumea balustradelor de balcon. Știm că poate părea un subiect banal, dar personalizarea balustradei metalice de balcon poate transforma complet aspectul locuinței tale.

Přečtěte si celý článek
30
Sep
Tot ce trebuie să știi despre porțile autoportante din compozit WPC

Visezi la o poartă care nu are nevoie să fie vopsită niciodată, care nu se strică din cauza ploii sau a soarelui și care arată mereu ca nouă?

Ei bine, există o astfel de poartă și se numește poartă din WPC.

Aceste porți speciale sunt făcute dintr-un material deosebit, care combină lemnul cu plasticul, oferindu-ți o mulțime de beneficii. Hai să descoperim împreună de ce aceste porți sunt atât de grozave și cum pot ele să-ți facă viața mai ușoară și curtea mai frumoasă!

Přečtěte si celý článek
21
Aug
Tips & tricks: Intretinerea gardurilor din metal pe timpul verii

Bun venit intr-o calatorie plina de aventura si cunostinte despre cum sa intretii gardurile din metal pe timpul verii! Este foarte important sa intelegi ca un gard metalic nu este doar un element de protectie, ci si o parte semnificativa din aspectul casei tale. Fie ca ai un gard din jaluzele, un gard metalic modern sau un gard de metal simplu, fiecare dintre ele necesita o atentie speciala pentru a arata bine si a rezista in timp.

Přečtěte si celý článek
30
Jul
Portile inteligente schimba jocul - avantajele automatizarii portilor

Intr-o lume in care timpul este pretios si siguranta este o prioritate, automatizarea portilor devine tot mai populara. Acest articol iti va arata cum portile automatizate pot face viata mai usoara, mai sigura si mai confortabila pentru tine si familia ta.

Přečtěte si celý článek